Prevenirea infracţiunilor de furt, acţiune desfăşurată, de poliţişti, la Spitalul Judeţean Călăraşi
Poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii şi Biroului de Ordine Publică Urban Călăraşi s-au întâlnit în ziua de 24 august a.c. cu pacienţii, internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi, în cadrul unei acţiuni care vizează prevenirea furturilor din buzunare, din poşete şi genţi, şi a înşelăciunilor prin telefon, prin metoda „accidentul”
Poliţiştii au făcut recomandări cu privire la măsurile de protecţie a bunurilor personale (telefoane mobile, sume de bani etc.), pe care pacienţii pot să le ia în perioada cât se află internaţi în spital sau când se deplasează la unităţile de alimentaţie publică pentru diverse cumpărături.
Pliantele cu sfaturi informativ-preventive au fost distribuite atât pacienţilor şi vizitatorilor.
Acţiunea desfăşurată de poliţiştii se înscrie în cadrul programului naţional de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului.
Recomandări, transmise de poliţişti, pentru reducerea victimizării ca urmare a infracţiunilor de furt şi înşelăciunilor:
- Evitaţi să lăsaţi bunurile de valoare (telefon, portmoneu, acte, borsete etc.) la vedere şi nesupravegheate în momentul când părăsiţi salonul, chiar pentru o scurtă perioadă de timp
- Evitaţi să cumpăraţi diverse bunuri de la comercianţii de ocazie care pătrund în incinta spitalului, deoarece riscaţi să deveniţi victima unei infracţiuni (puteţi fi înşelaţi, puteţi fi urmăriţi şi ulterior vi se pot sustrage diverse bunuri etc.)
- Este de preferat să nu faceţi cunoscute bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră, deoarece poate suna ca o invitaţie la adresa infractorilor
Manifestaţi atenţie în privinţa persoanelor străine care intră în salonul dumneavoastră sub diverse pretexte (vând diverse obiecte, vizitează o cunoştinţă, caută un pacient etc.)