Actualitate

Acțiunea ”Siguranța pe ape”/62 de nave controlate(ambarcațiuni, schi-jet-uri,bacuri), zeci de amenzi

transporturi

 

În perioada 6 iulie  – 26 august a.c., poliţiştii Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi  Călăraşi şi cei din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au desfăşurat o acțiune pentru siguranţa navigaţiei pe fluviul Dunărea, şi pe luciurile de apă navigabile, precum şi pentru protejarea ecosistemului de pe tot cursul Dunării, de pe lacurile interioare şi din zonele protejate.

În activităţile de verificare şi control la nivelul judeţului Călăraşi au fost angrenaţi 19 de poliţişti, 16 de polițiști de frontieră, 10 de inspectori din cadrul Autorităţii Navale Române, precum și specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, Gărzii Naţionale de Mediu şi Administraţiei Naţionale Apele Române.

Acţiunea a avut ca obiective prevenirea producerii de accidente navale, prevenirea şi combaterea consumului de alcool la bordul navelor şi/sau ambarcaţiunilor de agrement, de către personalul navigant şi/sau conducătorii de ambarcaţiuni, verificarea legalităţii activităţilor de agrement nautic şi transport de persoane pe apă, precum şi prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, a deţinerii şi folosirii uneltelor de pescuit interzise şi a valorificării ilegale a peştelui şi produselor piscicole.

Astfel, în judeţul Călăraşi au fost verificate societăţi comerciale, persoane fizice și asociaţii familiale autorizate să desfăşoare activităţi de agrement nautic.

Totodată, poliţiştii călărăşeni au verificat 41 de autorizaţii, licenţe și permise de pescuit.

De asemenea, echipele comune de control au verificat 62 nave, dintre care 34 de  ambarcaţiuni de agrement, 5 de schi-jet-uri, 3 de nave pentru transportul persoanelor, 6 bacuri, 1 complex de extracţie balastieră și 13 de ambarcaţiuni de pescuit.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 4 de infracţiuni, dintre care 3  prevăzute de O.U.G. nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura şi 1 la Legea nr.191/2003 privind transportul naval.

În cadrul dosarelor penale întocmite, sunt cercetate 4 de persoane, care au fost depistate în flagrant delict.

De asemenea, au fost aplicate 10 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 15.000 de lei, dintre care 5 prevăzute de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, 2 prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite,1 prevăzută de Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, și 2 prevăzute de H.G. 876/2006 privind transporturile navale.

Related Articles

Back to top button