Și băut și fără permis, un tânăr s-a răsturnat cu autovehicolul
În ziua de 12 septembrie a.c., un tânăr de 29 ani, din comuna Radovanu, în timp ce conducea un autovehicul cu care tracta o remorcă confecţionată artizanal pe DJ 411, în interiorul localităţii Radovanu, pe fondul consumului de alcool (0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat), a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a pasagerului aflat în autovehicul, care a fost transportat la Spitalul Municipal Olteniţa pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele conducătorului auto sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumul public a unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat, tractarea unei remorci neînmatriculate/ neînregistrate, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi cu alcoolemie peste limita legală.