Acţiuni ale poliţiştilor rutieri pentru creşterea siguranţei participanţilor la trafic
Poliţişti rutieri desfăşoară zilnic, pe toate drumurile publice din judeţ, acţiuni menite să contribuie la creşterea gradului de siguranţă a tuturor participanţilor la trafic, neregulile constatate fiind sancţionate potrivit legii.
Astfel, în ultimele trei zile, în timpul activităţilor specifice efectuate, poliţiştii au identificat mai multe persoane, care conduceau autovehicule, fără să posede permis sau în timp ce se aflau sub influenţa alcoolului, fiind cercetate în cadrul dosarelor penale întocmite, pentru comiterea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Exemple:
-Poliţiştii din Budeşti au identificat în trafic, pe DN 4, în ziua de 9 octombrie a.c., un autoturism condus de un bărbat de 32 ani, din Frumuşani, judeţul Călăraşi, care nu deţinea permis.
– În noaptea de 8/9 octombrie a.c., agenţi de poliţie din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Grădiştea au depistat, în comuna Independeţa, un bărbat de 53 ani, din Feteşti, judeţul Ialomiţa, care conducea un autoturism deşi se afla sub influenţa alcoolului.
La testarea cu aparatul etiloteest bărbatul a prezentat concentraţie alcoolică de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele situaţii poliţiştii au întocmit dosare penale fiind cercetaţi de poliţişti pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier.
ALEGE VIAŢA!
Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere sau de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se poate pedepsi cu închisoaea.
Acţiunile în trafic vor fi continuate de poliţişti, pentru salvarea de vieţi omeneşti, prin identificarea şi tragerea la răspundere a celor care nesocotesc riscurile şi conduc autovehicule fără a fi deţinători de permise de conducere sau după ce au consumat alcool!