Actualitate

Se modifică regulile pentru examenul de permis/Cei care nu au terminat clasa a 10-a nu au dreptul să facă școala de șoferi, iar examenul va fi înregistrat video

examen-permisGuvernul a aprobat miercuri Strategia Naţională pentru Siguranţa Rutieră pentru perioada 2016-2020 şi Planul de acţiuni pentru implementarea strategiei. Acţiunile sunt structurate pe trei direcţii: educaţie rutieră în şcoală, campanii de informare în media şi îmbunătăţirea nivelului de pregătire a conducătorilor auto, scrie Hotnews.
Pe termen scurt, este prevăzută introducerea înregistrării video a examenelor pentru obţinerea certificatelor şi atestatelor profesionale, iar pe termen lung va fi amendata legea astfel încât şcolile de şoferi să-şi poată prelungi autorizaţia de funcţionare cu condiţia ca minim 50% dintre cursanţi să promoveze examenul.

Este prevăzută, totodată, crearea cadrului legal necesar pentru reabilitarea şi consilierea conducătorilor auto cu abateri grave şi repetate de la normele rutiere, mai ales în cazul şoferilor profesionişti, se arăta într-un comunicat al Guvernului.

Potrivit acestuia, asumarea de către România a acestor obiective este în concordanţă cu orientările comunicate de Comisia Europeană pentru perioada 2011-2020 pentru un spaţiu european de siguranţa rutieră şi reducerea deceselor cu 50% faţă de perioadă anterioară.
Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei Naţionale pentru Siguranţa Rutieră 2016-2020 prevede sarcini specifice pentru autorităţile publice cu atribuţii în domeniul siguranţei rutiere.

Astfel, în ceea ce priveşte coordonarea instituţională, Planul de Acţiuni aferent Strategiei include măsuri pe termen scurt (1-2 ani) şi termen mediu (3-5 ani) pentru îmbunătăţirea sistemului de intervenţie la accidente şi a asistenţei medicale de urgenţă, între care asigurarea funcţionalităţii serviciilor specializate de urgenţă într-un spaţiu comun, prin colocarea dispeceratelor de urgenţă, cât şi prin unificarea dispecerizării resurselor pe domenii de intervenţie (medical, ordine publică, etc.) şi elaborarea unor scheme de intervenţie mai clare.

De asemenea, pentru dezvoltarea bazei materiale a unităţilor de intervenţie este prevăzută, pe termen scurt, îmbunătăţirea dotării cu autospeciale pentru descarcerare, ambulanţe, iar pe termen mediu, îmbunătăţirea dotării serviciilor de urgenţă cu elicoptere. Tot la nivel instituţional, Strategia prevede consolidarea rolului Consiliului Interministerial pentru Siguranţa Rutieră (CISR) ca organ principal în materie de siguranţa rutieră, de coordonare între instituţii naţionale şi departamentele Consiliului şi între CISR şi judeţe, municipalităţi şi alte instituţii locale.
În materie de sancţiuni şi urmărirea executării sancţiunilor pentru nerespectarea legislaţiei rutiere, strategia aprobată de Guvern muta accentul pe constatarea abaterilor cu ajutorul sistemelor automate, propunând analizarea şi adoptarea modelului statelor membre UE care înregistrează procente maxime de încasare pe acest tip de constatare a contravenţiilor.
Instituţiile cu responsabilităţi în domeniul siguranţei rutiere vor elabora propriile documente necesare implementării sectoriale a acesteia.

Instituţiile responsabile cu implementarea strategiei sunt stabilite atât prin prevederile legale după care este organizat şi funcţionează Consiliul Interministerial pentru Siguranţa Rutieră (CISR), cât şi prin Planul de Acţiuni.
Finanţarea necesară îndeplinirii măsurilor prevăzute în Planul de acţiuni prioritare se realizează în limita bugetelor anuale aprobate autorităţilor/instituţiilor publice implicate în siguranţa rutieră.

Related Articles

Back to top button