ActualitateSănătate

SJU Călărași/Dr.Belușică: ”În noiembrie scoatem la concurs în jur de 20 posturi de medici”

dsc_0106La Spitalul Județean de Urgență din municipiul Călărași vor fi scoase la concurs, în luna noiembrie a acestui an, mai multe posturi de medici, în special pe secțiile unde există deficitul de medici. Informația ne-a fost furnizată de directorul medical al unității sanitare călărășene, dr.Laurențiu Belușică.

”În noiembrie scoatem la concurs în jur de 20 posturi de medici din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Călărași. Treaba nu este așa de simplu cum pare. În prezent sunt libere 180 de posturi de medici și personal medical, dar nu se pot scoate toate la concurs tot întrucât se blochează bugetul. Asta înseamnă 180 de salarii din luna următoare ceea ce pentru spital nu este un lucru ok, bugetul nu permite un astfel de lucru este foarte mult, așa ceva nu face nimeni. Scoaterea multor posturi la concurs reprezintă un efort financiar mare pentru spital, dacă luna aceasta dai 30 miliarde salarii, luna următoare dai 40 și nu ai de unde. Am scos 49 de posturi de asistente, brancardieri, registratori medicale și economiști la concurs, în luna octombrie, dar concursul propriu-zis nu s-a încheiat.”

L-am chestionat pe directorul medical și vizavi de medicii care și-au făcut simțită prezența imediat după venirea domniei sale la Călărași.

”De când am venit la spitalul din Călărași pot să vă spun că avem un medic orelist nou, un dermatolog, un neurochirurg, un chirurg, un medic de laborator, un anestezist, un ginecolog și un medic pe pediatrilă infantilă. Acum…..nu vreau să înțeleagă cineva ceva greșit, discuțiile cu domniile lor sunt sunt într-un stadiu foarte avansat, dar dânșii urmează să se prezinte la concurs bineînțeles. Fiecare dintre ei trebuie să treacă prin anumite etape, depinde de fiecare specializare al fiecăruia, de gradul profesional pe care-l are, dacă e specialist, dacă e rezident. Un lucru vreau să fie clar, absolut toți medicii care vor dori să vină la Călărași vor fi angajați prin concurs. Mă străduiesc, în continuare, ca totul să se facă corect. La un moment dat există posibilitatea să avem și concurență pe anumite posturi și asta va fi foarte bine”, spune dr. Belușică.

În momentul de față Spitalul Județean de Urgență din Călărași dispune de 16 secții, dintre acestea numai trei sunt funcționează cu schema completă de medici. Directorul medical spune că dorește să redeschidă secțiile care au fost închise, neurochirurgie, nefrologie, iar chirurgia vasculară dorește să o facă secție nouă, lucru ce ar presupune cumpărarea de aparatură supliementară în anul ce va urma.

Aceeași sursă a mai declarat pentru călărași24,info că, la capitolul anesteziști, spitalul dispune în prezent de trei medici anesteziști: ”Avem un medic palestinian, încă un medic de la Spitalul Municipal București face gărzi la noi, este de asemenea și doamna doctor Gerea și mai este și doamna doctor Farcaș”, a concluzionat directorul medical.

Related Articles

Back to top button