Exemplu de urmat/10 scaune pentru transportul pacienților, donate spitalului de Biserica Baptistă din Călărași
În ultimele trei luni, Spitalul Județean de Urgență din municipiul Călărași a primit diverse donații din partea unor firme sau fundații. L-am chestionat pe directorul medical al SJU Călărași, dr. Laurențiu Belușică, despre aceste donații, domnia sa declarând pentru călărași24.info că într-adevăr, unitatea medicală călărășeană a primit mai multe donații, dar dotări au fost făcute atât din fondurile spitalului, cât și din bugetul Consiliului Județean Călărași.
”Am primit dotări din banii primiți de la Consiliu Județean, de la Ministerul Sănătății, dar și o serie de donații de la firme private și bineînțeles am făcut achiziții și din fondurile spitalului. Donațiile a fost făcute pentru secția pediatrie, acolo avem în incubator nou, apoi pot să vă spun că pentru sterilizare avem un aparat nou cumpărat din fondurile spitalului, dar am demarat și procesul de reparație ale unor aparate care nu erau folosite. Chiar am găsit un sterilizator cumpărat de 12 ani și nefolosit niciodată. La momentul acela se pare că aparatul era prea performant și nu a știut nimeni să-l folosească. Am mai primit de la o fundație o mașină de sonde, pungi de colostomă, instrumentar, dar și 10 scaune pentru transportul pacienților, scaune pe care l-am primit din partea Bisericii Baptiste din Călărași”, a punctat dr. Belușică.