Actualitate

Săpunari/Opt ore de luptă cu focul și pagube de 50.000 de lei

furaje-arseIntervenţie pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la un depozit de plante furajere în localitatea Săpunari. Pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară au acţionat pentru stingerea incendiului cu trei autospeciale timp de aproximativ 8 ore.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui coș de fum deteriorat și neprotejat termic față de materialele combustibile.

În data de 02.12.2016, ora 16.50, trei echipaje specializate de stingere din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Săpunari, pentru stingerea unui incendiu de plante furajere, care se manifesta violent într-o  gospodărie, proprietate individuală, aparţinând lui P. C.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens la depozitul de plante furajere și la un adăpost de animale, existând risc de extindere la celelalte anexe și  bunuri materiale aflate în imediata vecinătate.

Pompierii militari din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară s-au deplasat la această intervenţie cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de circa 8 ore.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui coș de fum deteriorat și neprotejat termic față de materialele combustibile (coș de fum situat într-un adăpost de animale). A fost astfel posibil ca scânteile căzute prin fisurile canalului de evacuare a fumului să aprindă plantele furajere, iar ulterior arderea s-a extins cu repeziciune.

În urma incendiului au ars aproximativ 400 de baloți mari de paie, lucernă și mazăre, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de circa 50.000 de lei.

Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata apropiere și chiar la casa proprietarului, însă pompierii militari au intervenit eficient şi au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 130.000 de lei.

Related Articles

Back to top button