Actualitate

ITM Călărași/Controale la comercianții de articole pirotehnice

În perioada 21.11.2016 – 06.01.2017, Inspecţia Muncii, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, derulează o campanie naţională de verificare a legalităţii comercializării articolelor pirotehnice.

Această acţiune este motivată de unele evenimente grave petrecute în anii anteriori, evenimente care au provocat, depozitelor de articole pirotehnice, atât pagube materiale cât şi umane. Un alt motiv care a determinat această campanie este faptul că, în perioada sărbătorilor de iarnă, se înregistrează cazuri frecvente de vătămări corporale produse prin utilizarea articolelor pirotehnice de către copii sub vârsta de 18 ani.
În consecinţă, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Călăraşi împreună cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne şi ai Primăriilor Călăraşi şi Olteniţa, Serviciul Public Pieţe şi Oboare, a stabilit următoarele condiţii de comercializare:
– respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare privind comercializarea articolelor pirotehnice;
– comercializarea articolelor pirotehnice în magazine specializate şi/sau în zone avizate de primării;
– comercializarea articolelor pirotehnice doar în spaţii comerciale executate din materiale neconbustibile;
– asigurarea spaţiilor de comercializare cu stingătoare de primă intervenţie.
Condiţiile de mai sus au fost comunicate, în scris, tuturor solicitanţilor, cu ocazia întâlnirii de informare şi conştientizare, întâlnire ce a avut loc în data de 02.12.2016, la Inspectoratul teritorial de Muncă Călăraşi. Cu această ocazie, comercianţii prezenţi au fost instruiţi, de către reprezentanţii celor două instituţii asupra modului de manipulare a acestui tip de produse.
Verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind comercializarea articolelor pirotehnice se va face prin:
– identificarea, pe baza datelor deţinute de cele două instituţii, a societăţilor care au ca obiect de activitate deţinerea, transportul, manipularea, depozitarea şi comercializarea articolelor pirotehnice;
– autorizarea comercializării de articole pirotehnice în condiţiile în care prevederile de mai sus sunt respectate;
– deplasări în teren şi verificarea respectării prevederilor legale.

Inspector Şef,
Nicolae DUMITRU

Related Articles

Back to top button