ActualitatePolitica

Roxana Pațurcă : ”O să-i cer, cu drăgălășenie, primarului Drăgulin să se implice mai mult”

 

Partidul Social Democrat a reușit, în premieră, să dea Călărașiului o femeie senator. Roxana Natalia Pațurcă, președinta Organizației Județene de Femei a PSD Călărași a ocupat primul loc pe lista social-democraților de la Senat în alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 și a reușit să obțină primul său mandat de parlamentar din carieră, după o campanie în care s-a implicat activ în majoritatea localităților județului.

În declarațiile făcute pentru Călărași24, Roxana Pațurcă a adresat un mesaj de mulțumire călărășenilor, dar a reușit, totodată, să tragă și câteva semnale de alarmă.

”Astăzi, la PSD Călărași, trăim un moment istoric, faptul că vom avea un senator și doi deputați în Parlamentul României ne bucură și ne și obligă. Avem un program național foarte bine gândit, iar eu, cunoscându-mi echipa pot să afirm că împreună vom susține tot ce înseamnă implementarea acestui program. Vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și îmi doresc ca susținerea să existe în continuare și către PSD să vină alături cât mai mulți simpatizanți pentru a putea reda dezvoltarea județului Călărași bunăstarea călărășenilor. Pentru asta o să mă lupt, pentru asta mă duc acolo, să reprezint interesele Călărașiului. Călărășiul nu se află în rândul județelor dezvoltate și de aceea cred că trebuie cât mai mult din programul de guvernare să se adreseze și călărășenilor. În primul rând vorbesc de salarizare, atât în sistemul privat și public. Cu asta aș începe, cu legea salarizării, pe care o să o susțin”, a declarat Pațurcă.

Potrivit proaspetei senatoare, multe probleme au fost legate până acum de lipsa de comunicare dintre parlamentari și reprezentanții administrațiilor locale, menționând și faptul că speră într-o colaborare bună cu primarul Călărașiului. ”Călărășenii doresc să-i reprezentăm cu mândrie și să simtă că se luptă pentru Călărași. Nevoile Călărașiului nu țin doar de Parlament, ci și de administrația locală și noi trebuie să venim alături de administrații. Cred că vom avea o colaborare bună, cred că a fost vorba până acum de o lipsă de comunicare, cred că dacă vom ști să răspândim informația către administrația locală, ei să se poate mobiliza pentru accesarea de fonduri, sunt convins că va fi un beneficiu pentru județ. Eu sper să am o colaborare bună cu primarul Călărașiului și președintele Consiliului Județean. Ne dorim mai mult, cred că îi vom cere cu drăgălășenie să se implice mai mult. Îl voi ruga să se implice și să respecte mai mult Călărașiul, pentru că e orașul în care și eu trăiesc”, a menționat președinta femeilor social-democrate călărășene.

Mesajul senatoarei Roxana Pațurcă pentru călărășeni a fost acela de mulțumire și de asigurare că se va implica în dezvoltarea județului Călărași. ”Vreau să le mulțumesc pentru încrederea pe care mi-au acordat-o, o să demonstrez că votul din 11 decembrie este un vot binemeritat și să-i asigur de toată forța și determinarea mea în dezvoltarea județului și municipiului Călărași.  Sunt femeie, social-democrată, femeile au fost mereu alături de oameni și voi merge pe aceeași linie, nu o să uit de încrederea lor și sper să întorc ca și beneficii pentru ei această încredere”, a încheiat Roxana Pațurcă.

 

Related Articles

Back to top button