Cramele din Ostrov au devenit atracție turistică, asemenea domeniilor din Franța și Italia
După exemplul domeniilor din Franța sau Italia, la Ostrov, la doar câțiva km de Călărași, există un loc de poveste unde degustați cele mai bune vinuri, apoi vă plimbați cu sania trasă de cai. Și îi puteți vedea pe oameni la muncă, pentru că de la 1 februarie a început noul an viticol.
La cramele din Ostrov, turiștii sunt întâmpinați cu bucate tradiționale. Nu lipsește bineînțeles pâinea făcută în casă în cuptor de lut.
Apoi, sunteți invitați în via asupra căreia veghează Dunărea, de-un farmec aparte, acum când este înghețată. Un vechi obicei este dezgropat în februarie, la începerea noului an viticol: “A fost îngropat anul trecut exact de 1 februarie, vom îngropa în același loc, pentru anul viitor, trei sticle de vin.”
Fiecare proprietar de vie trebuie să taie câteva corzi din care cei prezenți trebuie să își facă cingători și coronițe.
Petrecerea continuă cu muzică populară. Desigur, turiștii își trag sufletul la un pahar de vin. Între timp, gospodinele din sat pregătesc masă de prânz. Sunt supravegheate de Claudia care a renunțat la o carieră de 15 ani în multinaționale pentru pasiunea gătitului.
Claudia Romana Rista: “Am mers împreună cu oamenii din sat în gopspodariile dobrogenilor, am căutat rețete pe care ei le fac și servesc la masă.”
Turiștii sunt invitați să se odihnească în hotelurile și pensiunile din zonă. Proprietarul, Lucian Velciu, spune că, în loc de roți, se pun caii la sanie, iar turiștii se pot plimba printre vii și livezi. Un apartament se poate inchira cu 180 de lei pe noapte, iar o cameră dublă cu 150 de lei. Din pachețele turistice nu lipsesc degustările de vin sau plimbările la Dunăre.Sursa:stirileprotv.ro