ActualitateAdministratie

Iliuță își dorește să înceapă cât mai repede lucrările de reabilitare la Palatul Prefecturii Călărași

S-a finalizat procedura de intabulare pentru clădirea Palatului Administrativ și pentru terenul aferent acesteia, se arată într-un comunicat postat pe o rețea de socializare a Consiliului Județean Călărași.

A avut loc o nouă rundă de discuții pe acest subiect, ședință condusă de președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, care a declarat că își dorește să înceapă cât mai repede lucrările de reabilitare a acestei clădiri emblemă a județului Călărași.
Stadiul în care se află corpul nefuncțional al clădirii prefecturii este la ora actuală în stare avansată de degradare.

În anul 2006, ca urmare a deteriorării clădirii, a început refacerea clădirii cu finanţare de la Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Ministerul Dezvoltării Regionale. S-au cheltuit 7,2 milioane de lei, însă după finalizarea unei aripi a clădirii, lucrările au fost oprite din lipsa banilor. De ani buni de zile, în ciuda tuturor memoriilor şi solicitărilor de fonduri, nu s-a mai primit niciun leu pentru continuarea lucrărilor. În septembrie 2012, mai erau necesari 12 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor.

Palatul Prefecturii a fost construit în perioada 1895-1898 de antreprenorul italian Giuseppe D. Ciconi. Este o construcţie în stil neoclasic şi este un monument de arhitectură laică. 

Related Articles

Back to top button