ITM Călărași/Acțiunea de monitorizare privind riscurile existente la locurile de muncă din întreprinderi mici
În perioada aprilie – noiembrie 2017 se va desfăşura “ACŢIUNEA DE MONITORIZARE – privind riscurile existente la locurile de muncă din întreprinderi mici”.
Luând în considerare faptul că o mai bună implementare a legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă determină îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi reducerea numărului de accidente de muncă şi boli profesionale, Inspecţia Muncii are ca prioritate ridicarea nivelului de respectare a cerinţelor legale în toate întreprinderile, cu focalizare pe întreprinderile mici în cadrul acestei acţiuni de monitorizare.
Obiective generale ale acţiunii sunt:
– monitorizarea respectării prevederilor legale privind prevenirea riscurilor profesionale în întreprinderi mici;
– conştientizarea angajatorilor cu privire la necesitatea respectării cerinţelor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ;
– identificarea situaţiei actuale a activităţilor de prevenire şi protecţie realizate în întreprinderile mici;
Acţiunea va cuprinde 2 etape:
– în prima etapă, întreprinderile mici selectate să participe la acţiune, vor primi “Chestionarul privind respectarea cerinţelor minime generale de securitate şi sănătate în muncă ” pentru completare .
– în a doua etapă, inspectorii de muncă vor verifica, prin acţiuni de control la angajatori, modul de implementare a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Inspector Şef, Nicolae DUMITRU