Ludovic Orban, la Călărași:”Nu candidez ca să mă aflu în treabă”
Fostul deputat PNL, Ludovic Orban, s-a aflat la finalul săptămânii trecute la Călărași, asta după ce a anunțat în ultima ședință BPN a PNL că va candida la președinția partidului. Până la congresul partidului, stabilit pentru 17 iunie , Orban a menționat că vrea să ajungă de două ori în fiecare județ, în primă fază pentru o largă consultare cu membrii Partidului Național Liberal, cu Biroul Județean, primari, viceprimari, consilieri județeni și municipali, iar ulterior pentru prezentarea strategiei și programului de renaștere al PNL.
În cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o în sala de ședințe a Primăriei Călărași, Orban a punctat câteva aspecte legate de candidatura sa la funcția de președinte al Partidului Național Liberal.
”Nu candidez ca să mă aflu în treabă. Nu candidez pentru că îmi doresc faimă, funcții sau avantaje personale. Candidez din necesitate. Candidez din obligație morală față de Partidul Național Liberal. Candidez pentru că știu că, astăzi, Partidul Național Liberal este la greu și are nevoie de oamenii care au cel mai mare devotament față de partid, cea mai mare credibilitate și care au cea mai sănătoasă viziune pentru reconstrucția partidului. Știu că perioada care va veni după 17 iunie nu este o perioadă de petrecere și sărbătoare. Este o perioadă de efort uriaș, de muncă, de sacrificii. Asumarea conducerii Partidului Național Liberal înseamnă o uriașă răspundere pe care sunt pregătit să mi-o asum.”
Presupusele probleme cu justiția par a se fi rezolvat parțial în momentul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus pe 31 ianuarie achitarea lui Orban pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016. Decizia instanței nu este însă definitivă.