ActualitateAdministratie

Consiliul Județean Călărași/Comunicat privind activitatea Direcției de Urbanism în perioada19 – 23 iunie 2017

În perioada 19-23 iunie 2017 Comisia  tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Consiliului Județean Călăraşi, aşa cum este definită în Legea Nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea Nr. 50/1991, republicată în Monitorul Oficial nr. 933/13.10.2004, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şilocuinţei nr. 839/2009, cu modificările şi completările ulterioare, a funcţionat, conform organigramei aprobate care prevede 11 posturi, cu cei 10 funcţionari publici angajaţi.

Aceștia au desfăşurat următoarele activităţi:

  1. Au avut loc şedinţele Comisiei  tehnice de urbanism şi amenajarea teritoriului, în cadrul cărora au fost analizate și avizate (dacă întruneau cerințelor de avizare) lucrările de urbanism.
  2. S-au redactat și emis un număr de 12 certificate de urbanism;
  3. Sa redactat şi emis un număr de 3 autorizație de construire;
  4. S-au redactat şi emis un număr de 10 avize a structurii de specialitate necesare emiterii certificatelor de urbanism;
  5. S-au redactat şi emis un număr de 2 avize al structurii de specialitate necesar emiterii autorizației de construire;
  6. S-au redactat şi emis un număr de 4 avize de oportunitate al structurii de specialitate necesare emiterii avizului arhitectului șef;
  7. S-au redactat şi emis un număr de 4 avize arhitect necesare realizării Planurilor Urbanistice Zonale;
  8. S-au analizat documentaţiile depuse în vederea emiterii certificatelor de urbanism, autorizaţiilor de construire şi avizelor solicitate în această perioadă;
  9. S-a asigurat asistenţă tehnică de specialitate în urma unor întâlniri, convorbiri telefonice, comunicații electronice, tuturor celor interesaţi (solicitanţi – persoane fizice şi juridice, U.A.T.-uri);
  10. S-au studiat modificările legislației care reglementează activitatea direcției de urbanism, apărute în această perioadă;
  11. Direcția de urbanism prin reprezentantul său d-l Dragnea Nicolae, a participat la şedinţele săptămânale ale Comisiei de Analiză Tehnică (CAT) care analizeazăsolicitările pentru obţinerea avizelor, acordurilor şiautorizaţiilor de mediu şi la şedinţeleComitetului Special, care au avut loc la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Călăraşi;
  12. Arhitectul şef al judeţului a asigurat asistenţă tehnică de specialitate pentru toate U.A.T.-urile din județul Călărași și în mod special pentru cele care nu au structură de specialitate, respectiv două orașe și nouă comune;
  13. S-a continuat realizarea actualizării bazei de date a localităţilor din judeţulCălăraşi pe baza PUZ–urilor aprobate, componentă a informatizării activităţiiDirecţiei de Urbanism;
  14. Au fost realizate şi alte activităţi legate de sarcinile principale ale compartimentului de specialitate;
  15. Prin persoana arhitectului șef, a fost asigurată coordonarea tuturor studiilor urbanistice aflate în derulare în această perioadă pe teritoriul administrativ al județului Călărași (P.U.G.-uri, P.U.Z.-uri, P.U.D.-uri).

Biroul de presă

Related Articles

Back to top button