Siguranţa în şcoli, în permanenţă în atenţia polițiștilor călărășeni
Poliţia Română continuă acţiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ.
La început de an școlar, Serviciul de Ordine Publică din cadrul inspectoratului de Poliție Județean Călărași a realizat o evaluare referitoare la reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar şi stadiul asigurării cu mijloace de protecţie şi pază a acestor obiective.
Astfel, au fost identificate, 300 de unităţi şcolare – grădiniţe, şcoli gimnaziale, licee şi colegii, în cadrul cărora au fost înscrişi aproximativ 43.752 de elevi și preșcolari.
Verificările poliţiştilor au relevat că, din totalul unităţilor de învăţământ preuniversitar, 52 sunt asigurate cu pază umană (cu pază proprie, prin societăţi specializate sau cu pază mixtă). Din acestea, 27 sunt în mediul urban şi 23 în mediul rural.
77 de unităţi de învăţământ preuniversitar sunt dotate cu sisteme de supraveghere video (33 în mediul urban şi 44 în mediul rural).
La început de an şcolar, Poliţia Română a reluat activităţile în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar. Măsurile pe care le vor lua poliţiştii sunt structurate pe trei paliere:
- prevenirea, prin acţiuni educative;
- verificarea modului de supraveghere, pază și acces în unităţile şcolare în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003;
- activităţi pentru menţinerea ordinii publice, intervenţia în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităţilor şcolare, sesizate prin „112” şi combaterea absenteismului şcolar.
De asemenea, echipajele de poliţie rutieră vor acționa, zilnic, pentru dirijarea/fluidizarea traficului pe principalele drumuri care converg către unităţile de învăţământ şi prevenirea accidentelor de circulație.
Polițiștii vor continua astfel de acțiuni, pentru remedierea tuturor situațiilor constatate.